Stiri recente

SC APĂ CANAL ILFOV SA implementează, în perioada 2014 -2020, un amplu proiect de investiții pentru modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în aria de operare a SC APĂ CANAL ILFOV SA este inclus în lista proiectelor majore care urmează a fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Acesta reprezintă unul dintre programele operaţionale prin care pot fi accesate fondurile europene structurale şi de investiţii alocate României în perioada 2014-2020. POIM este gestionat de Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management

Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov contribuie cu până la 90% la investiţiile în infrastructura educaţională realizate în localităţile din judeţ, banii provenind atât din surse proprii, cât şi din fonduri europene, a declarat, recent, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache. În prezent, CJ Ilfov derulează un important proiect de construire a grădiniţelor cu program prelungit în unele localităţi ilfovene. „În acest moment continuă proiectul început odată cu preluarea mandatului. Îmi doresc ca în fiecare unitate administrativ-teritorială să existe cel puţin o grădiniţă cu program prelungit, dorinţa mea finală fiind ca toţi copiii de vârstă preşcolară să aibă posibilitatea să stea în grădiniţe

Ilfov

Viața cetățenilor județului nostru se manifestă în mod categoric pe două coordonate, odată cu explozia internetului și stabilirea mediului virtual drept cadru pentru comunicarea eficientă. Cu o rapiditate uimitoare, spațiul virtual a devenit caruselul informațiilor, iar spațiul fizic: strada, parcurile, câmpurile, lacurile, pădurile, birourile, fabricile, școlile, teatrele, au devenit locuri de recreere, muncă său studiu. Să începem să comunicăm, așadar! Să ne împărtăşim zilnic informații despre ceea ce se întâmplă la noi în județ! Să fim primii care aflăm, unii de la ceilalți, ce se întâmplă cu copiii noștri la școală, ce spectacole sau manifestări artistico-culturale se organizează și când,

* Interviu cu Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov * Petrache: “Bucureştiul este ca un om care nu mai poate respira” * Preşedintele CJ Ilfov: “Este nevoie de o abordare unitară pe regiunea Bucureşti-Ilfov”        Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov a lansat în dezbatere Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), care presupune investiţii de aproape 7 miliarde euro, ce ar urma să fie derulate până în anul 2030. Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov, ne-a răspuns cu amabilitate, într-un interviu, la întrebările legate de PMUD. Reporter: Când urmează să fie aprobat PMUD? Marian Petrache: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă urmează să se afle, timp de trei-patru

Cele mai vizualizate

Prima prioritate a conducerii liberale a Consiliului Județean Ilfov după aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucuresti-Ilfov (PMUD BI) este aplicarea programului de transport public integrat la nivelul Regiunii Bucureşti-Ilfov, cu tarif unitar, stabilit printr-o politică zonală de tarifare. Totodată, acest program va avea în vedere un transport public de persoane realizat în condiții de siguranță, calitate și eficiență economică în interesul cetățeanului. Astfel, prin acest nou program de transport, se vor realiza, cu autobuzul, suplimentar față de rutele locale de transport public din București, rute interjudețene între București si Ilfov și rute județene Ilfov – Ilfov, după cum urmează:

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Ar putea fi scrisă o jumătate de carte despre reabilitarea acestui spital” Cei 400.000 de locuitori ai județului nostru beneficiază acum de servicii medicale aliniate standardelor europene Modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov a fost si este în continuare unul dintre cele mai importante proiecte ale conducerii liberale a Consiliului Județean Ilfov având în vedere faptul că sănătatea ilfovenilor reprezintă o prioritate pentru aceasta. Prin Programul Operațional Regional 2007-2013, a fost obținută o finanțare europeană în valoare de 87.977.391,03 lei (aproximativ 20 milioane de euro). CJ Ilfov a reuşit să transforme corpul H al